El: Povestea noastră a început cu o poză în care am remarcat, dintr-un grup, o domnișoară cu un zâmbet cald și natural, care mi s-a imprimat în minte. Chiar dacă a trecut aproape un an până când am făcut și cunoștință, acea poză mi-a ramas în memorie și din când în când îmi mai aruncam ochii pe ea, devenind chiar dependent. Dupa acel an, am aflat că devenise studentă în același oraș în care eram și eu. Nu cred că o poză e un bun motiv pentru a începe o relație, dar e un motiv foarte bun pentru a dori să cunoști pe cineva mai bine și iată că aveam ocazia perfectă. Așa că, fiind ajutat de împrejurări și „ajutând împrejurările” , am obținut o întâlnire. Această primă întalnire a coincis cu prima ninsoare din iarnă, o vreme pornită să ne strice planurile, însă fară succes. Ba chiar amândoi am fost atât de fermecați de compania celuilalt, de discuțiile purtate, încât nici vântul pătrunzător nu mai conta.
Ea: În seara în care urma să facem cunoștință, eu eram în dubii dacă să merg sau nu la acel eveniment de public speaking. Era ziua din săptămână cu cel mai încărcat program și mă întrebam dacă merită efortul. Ceva mă îndemna, totuși, să îmi adun puțina energie rămasă, așa ca am decis să merg. Dintre discursurile care s-au ținut în acea seară, un singur „discurs” m-a captivat cu adevărat și a fost scurt și cuprinzător: ”Eu sunt Andrei, îmi pare bine!”. Același Andrei avea să mă aștepte la prima întâlnire mai bine de jumătate de oră, însă acest lucru aveam să îl aflu abia câteva luni mai târziu. Tot mai târziu aveam să constat că el are obiceiul de a pleca de acasă, pentru a ajunge la un examen, cu ceva mai mult timp înainte, deci presupun că am fost și eu un soi de examen și se pare că unul important.
[audio:https://rednow.ro/wp-content/audio/Beautiful-in-White.mp3|titles=Music|autostart=yes|loop=yes]
